/ Scoala Tabere cu Suflet / Religie
Deisis, mozaic din sec XII, Sfanta Sofia, Constantinopole
"Viata sacra a unui popor se bazeaza pe Credinta sa, pe Locurile sale sfinte, pe Sarbatorile religioase si pe invataturile desprinse din vietile Sfintilor sai"
Sarbatori Religioase
Sarbatorile religioase sunt reperele ce dau stralucire vietii noastre spirituale.
Iata cateva dintre cele mai importante Sarbatori religioase, precum si semnificatia acestora:
Floriile | Joia Mare | Vinerea Mare | Pastele | Inaltarea Domnului | Rusaliile |
Buna Vestire | Craciunul | Schimbarea la Fata | Nasterea Sf.Ioan Botezatorul | Adormirea Maicii Domnului | Izvorul Tamaduirii |
Nasterea Sf.Ioan Botezatorul |
Zamislirea Sf.Ioan Botezatorul |
Acoperământul Maicii Domnului |
Intrarea in Biserica a Maicii Domnului |
Intampinarea Domnului |
Halloween |
Vietile Sfintilor
Vietile Sfintilor Parinti sunt o pilda vesnica de invatatura.
Patericul - una dintre cartile de seama ale Bisericii Crestine - cuprinde prin excelenta povestea vietii Sfintilor, ca o colecție de învățături și de experiențe duhovnicești.
"Pateric" vine de la "patir", care în limba greacă înseamnă "tată". Așadar, putem spune ca Patericul cuprinde "Învățături ale părinților duhovnicești", sau "Cartea bătrânilor", caci, in limba greacă, calugar se traduce prin "batran bun" - Kalos Gheron.
Deși există multe Paterice, practic fiecare obste de calugari putand sa creeze unul, cel mai valoros ramane Patericului egiptean, considerat a fi "Patericul clasic".
Învățături desprinse din Vietile Sfintilor, pătrunse de limpezimea pe care doar singurătatea și aparenta lipsă a timpului o dau, fragmente de viață monahală, esențe lente ale fiecărei zi trăite în prezența lui Dumnezeu – tot atâtea argumente pentru care Patericele se adresează și acum cu forța uimitoare a celor care au văzut alte lumi.
Iata cateva exemple din vietile Sfintilor:
Sf.Gheorghe | Sf.Dimitrie | Sf.Mihail si Gavriil | Sf.Nicolae | Sf.Andrei | Sf.C-tin si Elena |
Sf.Dimitrie cel Nou | Sf.Parascheva | Sf.Ecaterina | Sf.Mina | Sf. Vasile | Sf.Luca |
Sf. Proroc Daniel | Sf. Dionisie | Sf.Patrick | Sf.Ioan Scararul | Sf.Anastasia | Sf.Valentin |
Sf 40 de Mucenici | Sf.Hristofor | Parintele Cleopa | Vladimir Ghika | Langri Tangpa |
Locurile Sfinte
Alaturi de Vietile Sfintilor si de Sarbatorile religioase, Locurile Sfinte reprezinta un alt element important al Religiei crestine.
Namaiesti | Sinca Veche | Via Dolorosa | Grecia ortodoxa |